Anii începutului

S-a născut pe 10 februarie 1810 în satul transilvan Mărcușa, într-o familie de secui reformați. A început să picteze portrete pe când era elev la colegiul din Aiud, apoi a luat lecții de pictură la Sibiu.

 

În 1929 s-a înscris la Academia de arte din Viena, ca discipol al lui Johan Ender, dar a stat numai câteva luni acolo. Deși nu era de acord cu unele principii ale picturii academice, totuși acolo a observat și a deprins tehnica portretului și a picturii de gen vieneze. În 1930 s-a întors la Cluj, unde a prins secretele litografiei de la maestrul de renume al litografiei, Gábor Barra. Lucrările litografice au avut mare căutare pe tot parcursul vieții sale. 

Litografia cu Sándor Petőfi semnată de Miklós Barabás

1830-1840

1831-este chemat la București să picteze, unde a devenit un pictor recunoscut pentru portretistică; pe lângă portrete, a făcut și numeroase miniaturi.

1833- pleacă la Academia din Veneția să învețe, dar nici aici n-a stat mult, pornind într-o mare hoinăreală prin Italia împreună cu scoțianul William Leighton Leitch. De la Leitch a învățat Barabás tehnicile noi ale acuarelei și sub influența lui a pictat peisaje italiene. Este o epocă importantă în pictura sa.

În 1835 s-a întors la Budapesta unde a prezentat, cu imens succes, copia unei lucrări de Veronese pictată în Veneția.

 

De aici încolo, cu unele întreruperi, a trăit și a lucrat la Budapesta. În 1836 a devenit membru corespondent al Academiei. 

Grota albastră, 1835
Grota albastră, 1835

1840-1850

Câteva din lucrările sale – în acord cu spiritul epocii – respiră o sensibilă atmosferă Biedermeier. Acuarela din 1942, care imortalizează așezarea fundamentului Podului cu lanțuri, este practic prima relatare despre marele eveniment.

Așezarea pietrei de temelie a Podului cu lanțuri, 1842

Începând cu anul 1840, celalată preocupare principală a sa a fost litografia. Portretele litografiate păstrează trăsăturile tuturor personalităților importante ale Ungariei din epocă.

Barabás nu transferă în pictura în ulei stilul mai liber din acuarelă, conformându-se exigențelor de reprezentare ale epocii. Cele mai multe portrete continuă stilul idealizant, unde trăsăturile avantajoase sunt accentuate.

 

După o peroadă de depresie datorată eșecului luptelor pentru libertate, și-a revenit continuând să lucreze în maniera sa anterioară. 

Portretele lui Lajos Batthyány, Ferenc Liszt și Artúr Görgey 

1850-1860

În anii 1850-1860 a scăzut dramatic numărul de comenzi, ceea ce l-a silit să se ocupe cu lucruri relativ străine de preocupările sale, ca pictura bisericească și fotografia, pentru a se întreține.

În 1859 a primit aprobare pentru a fonda Asociația de Artă Plastică, căreia i-a fost președinte până la sfârșitul vieții.

În anii '50 l-a pictat pe Franz Iosif. Mulți l-au criticat pe pictor pentru a nu fi schimbat de-a lungul carierei sale nici stil, nici manieră. A rămas fidel portretului reprezentativ, iar în acest gen a căutat perfecțiunea, însă portretele de grup sau pictura de gen, privite cu ochiul secolului XXI, sunt oarecum rigide, iar compoziția suferă de deficiențe.

Posteritatea

Portretele celor mai importanți scriitori, artiști, politicieni ai epocii dovedesc capacitatea sa de a imagina caractere, precum și cunoașterea excepțională a tehnicii în pictură.

Operele sale se regăsesc la Galeria Națională de Artă și la Muzeul literaturii Petőfi din Budapesta, cât și la Cluj, București și în alte muzee transilvane.

Expoziții memoriale au fost organizate în 1948 la Muzeul de Artă din Budapesta și în 1995 la Muzeul Național al Secuilor din Sfântu Gheorghe.

În anul 2000, administrația de sector din Budapesta a renovat vila sa din str.Városmajor, complexul de clădiri și parcul fiind transformate în centru cultural.